Descoperă Napoli: de la Pompei la delicii gastronomice

Napoli este unul dintre cele mai mari și mai frumoase orașe din Italia. Fiind un fost regat situat în sudul țării, acesta se remarcă prin construcțiile și monumentele istorice care te fac să te simți ca într-o poveste. Planificând o călătorie spre Napoli, trebuie neapărat să vizitezi câteva obiecte turistice cu o istorie remarcabilă. Dacă te-am intrigat și vrei să afli mai multe, vezi ghidul de călătorie omnis și identifică locațiile care atrag toți turiștii. 

Pompei – ruinele Imperiului Roman

Pompei este un sit arheologic, al unui oraș din timpul Imperiului Roman, distrus de erupția vulcanului Vezuviu. Chiar dacă sunt doar ruine, locul îți arată în continuare măreția Imperiului Roman. Pentru a ajunge de la Napoli la Pompei, poți alege călătoria cu trenul sau cu autobuzul. Un bilet la tren din Napoli costă 5 euro, iar durata călătoriei este de aproximativ 30 minute. Călătoria cu autobuzul durează circa o oră, iar biletul costă 20 euro. 

Biletele de intrare în parcul arheologic Pompei, pot fi cumpărate pe loc sau online, pentru a economisi timp prețios. Pentru a fi sigur că nu ratezi cele mai importante locuri, cere o hartă a parcului arheologic la intrare.

Printre obiectivele turistice remarcante din Pompei, este Forumul – piața principală a orașului, locul istoric unde sunt concentrate diverse monumente, clădiri de cult și de administrație publică. 

Un alt obiectiv turistic este Vila Misterelor. Aici, vizitatorii au ocazia să vadă vechi fresce pompiene, de o frumusețe rară. Iubitorii de artă au ocazia să se delecteze cu fresce pe tot teritoriul orașului, dar cele mai multe și mai deosebite sunt anume aici. 

Dacă îți plac aventurile, încearcă să urci pe vulcanul Vezuviu. Aici se află un loc legendar, unde vei putea experimenta senzația de a fi aproape de natură în toată măreția ei.

Totuși, Napoli nu înseamnă doar Pompei și Vezuviu. Sunt multe alte locuri minunate de descoperit!

Castel dell’Ovo – legendă și istorie păstrată de secole

Castelul dell’Ovo este una dintre cele mai vechi clădiri din Napoli și se păstrează în stare excelentă, chiar și după atâția ani. Mai are și o legendă – se spune că un poet roman ar fi pus un ou în temelii. Dacă oul s-ar sparge, castelul s-ar prăbuși, iar faptul că castelul este încă la locul său, poate însemna că chiar și după atâtea secole, oul este intact. Chiar dacă asta este o simplă legendă, castelul sigur merită vizitat.

Locul unde tradiția spaniolă întâlnește Italia modernă 

Chiar și în Italia poți resimți atmosfera spaniolă. Cartierul spaniol este unul dintre locurile în care viața prinde altă culoare. Cândva, a fost unul dintre cele mai periculoase cartiere din Napoli, dar acum este unul dintre obiectivele cele mai vizitate de turiști. Aici găsești Via Toledo, o stradă vibrantă, ideală pentru shopping și pentru a simți pulsul orașului.

Delicii din Napoli – gusturi tradiționale italiene

Italia fără pizza? Imposibil! În Napoli, ai ocazia să încerci pizza napolitană, adevărata pizza italiană. Aici a luat naștere celebra Margherita, cu ingrediente autentice și de calitate. Mozzarella, sos de roșii și busuioc – trei ingrediente simple, dar perfecte, care fac din această pizza o adevărată capodoperă culinară. La sigur te va uimi și pizza cu cartofi pai. De altfel, cartofii pai pot fi adăugați la orice pizza, este suficient să anunți când faci comanda. 

Tot de aici vine și Limoncello, un lichior tradițional, cunoscut pentru gustul său revigorant și proaspăt. De obicei, se servește după masă, fiind perfect pentru a încheia o cină în stil italian. Așezat într-un pahar mic și răcit, Limoncello adaugă o notă răcoritoare oricărei mese.

Totuși, când merge vorba de o călătorie, trebuie să fii pregătit. Analizează bine toate atracțiile turistice, fă-ți un plan al excursiilor, dar cel mai important – fă-ți asigurarea medicală de călătorie. Ea îți poate oferi siguranța că, în caz de nevoie, vei beneficia de îngrijire medicală rapidă și eficientă, fără a te îngrijora de costuri suplimentare. Este o măsură simplă, dar esențială pentru o vacanță fără griji. Alege omnis.md pentru a-ți perfecta asigurarea online în doar câteva minute, sau fă-o în aplicație. Descarcă omnis din App Store sau Google Play!