Ce se întâmplă dacă te-au inundat sau inunzi vecinii

Atunci când locuiești la bloc, siguranța apartamentului nu depinde doar de tine, dar și de atenția și grija vecinilor tăi. Când se sparge o țeavă, cineva uită un robinet, iar apartamentul se umple de apă, apare întrebarea: cine plătește pagubele?

În acest articol îți explicăm clar ce trebuie să faci pas cu pas în caz de inundații, indiferent dacă ai sau nu asigurarea de bunuri. 

Care sunt pașii, dacă ai inundat vecinii sau ai fost inundat și ai asigurare de bunuri 

Asigurarea te salvează în situații neprevăzute și îți oferă siguranța că nu vei rămâne singur în fața cheltuielilor, indiferent dacă tu ești vinovatul sau vecinii tăi. Atunci când survine o inundație, trebuie neapărat înainte de toate să identifici sursa de scurgere și să o oprești sau să comunici vecinilor despre accident, în cazul în care sursa se află în apartamentul lor. 

Apoi, trebuie să anunți compania de asigurări despre situația creată cât mai rapid, în maxim 24-48 de ore. Trebuie neapărat să documentezi foto și video daunele, inclusiv locul de unde a pornit inundația, pagubele din apartamentul tău și dacă e posibil, pagubele vecinilor. Aceste dovezi vor fi utilizate ulterior în dosar. Pe lângă probele foto, ar fi bine să faci și o listă a bunurilor afectate și devizele de reparație a acestora, după caz. 

Important! Nu repara imediat daunele, cu excepția situațiilor în care aceasta este necesar pentru a preveni daune mai mari.

Ce se întâmplă dacă vecinii te-au inundat sau ai provocat tu o inundație și nu ai asigurare

Procesul de despăgubire în cazul lipsei asigurării este mai complicat. Înainte de toate, trebuie să identifici sursa și să oprești scurgerea, să înștiințezi vecinii și administratorul blocului. 

Ca urmare a sesizării primite, administratorul și persoanele responsabile formează o comisie, care este obligată să depisteze cauza avariei, să încheie un act de constatare a defecţiunii care a dus la inundație și locul producerii acesteia. 

În cazul în care tu sau vecinul ați recunoscut vina și sunteți gata să plătiți prejudiciul material cauzat păgubitului, este bine de întocmit o declarație scrisă (sub forma unei simple recipise), în care se va indica cine se face vinovat de inundație, datele personale ale vinovatului și declarația prin care acesta își asumă obligația să recupereze integral prejudiciul material cauzat. 

În cazul în care persoana vinovată refuză, se eschivează sau nu dorește să despăgubească daunele, trebuie să te adresezi cu toate actele și dovezile cu o acțiune în instanța de judecată. Totuși, înainte de acțiunea în instanță, ai nevoie de concluzia unui specialist licențiat în domeniu. Acesta va efectua o expertiză, care va stabili repetat cauza inundației, daunele și valoarea acestora.

Important! Nu uita că și în acest caz este necesar să aduni suficiente materiale foto sau video, care vor arăta sursa inundației și prejudiciile.

Este mai bine să fii protejat, decât să îți faci griji despre cum vei repara prejudiciile în urma inundațiilor. O asigurare potrivită, te salvează în situațiile neprevăzute și îți oferă siguranța de care ai nevoie. Alege Asigurarea Imobile Express de la omnis și bucură-te de protecție în doar câteva minute, fără proceduri complicate.