Cetățenii români ar putea intra fără vize în SUA începând cu 2025.

Vești importante pentru posesorii de cetățenie română care plănuiesc să călătorească în SUA! Autoritățile din Statele Unite ar putea anunța pe 15 octombrie eliminarea vizelor de călătorie pentru cetățenii români, începând de anul viitor. Această schimbare ar face parte din includerea României în Programul Visa Waiver – un program care permite călătorii în SUA fără viză pentru perioade scurte.

În acest context, Guvernul României a lansat campania „Calificăm România”, care vizează includerea țării în Programul Visa Waiver. Cetățenii românii cu vize de tip B1 sau B2 valabile sau care au avut astfel de vize în trecut sunt încurajați să aplice pentru reînnoire până la 30 septembrie. Acest pas este necesar pentru a îndeplini cerințele programului, inclusiv coborârea ratei de refuz a vizelor sub 3%.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că există șanse mari ca, până în luna octombrie, persoanele cu cetățenie română să poată călători fără vize în SUA. Până la confirmarea oficială, reînnoirea vizelor este prioritară pentru cetățeni.

Pentru cei care se pregătesc de călătorii internaționale, este esențial să fie la curent cu noile oportunități și să aibă toate documentele inclusiv asigurările în ordine. Aplicația OMNIS vă oferă acces rapid la Asigurarea Medicală de Călătorie, Carte Verde, RCA, posibilitatea de a achita Taxa de Drum și procurare de viniete. Toate disponibile într-un format digital din aplicație, în cabinetul personal și email. Cu OMNIS, aveți la dispoziție toate soluțiile necesare pentru o călătorie fără griji, indiferent de destinație.

Descărcă aplicația OMNIS și pregătiți-vă pentru o călătorie fără griji și viză în SUA!