Țările Scandinave au un farmec aparte, în special Danemarca, fiind considerată una dintre cele mai frumoase țări europene. Capitala ei, Copenhaga, plină de viață și culori, găzduiește o atmosferă romantică și are o istorie extrem de bogată.
Copenhaga este orașul verde cu diferite monumente istorico-culturale, care redau toată atmosfera scandinavă. Fie că ești pasionat de arhitectură, gastronomie, cultură urbană sau pur și simplu cauți o destinație unde să te simți ca acasă, Copenhaga are ceva special pentru fiecare. Descoperă în articol care sunt destinațiile preferate de turiști și adaugă-le în în lista ta pentru următoarea călătorie.
Simbolul poveștilor lui Andersen – Mica Sirenă
Fanii poveștilor lui Hans Christian Andersen ar fi fascinați de sculptura Micii Sirene. Fiind o reprezentare a personajului de poveste, Mica Sirenă are un farmec al său aparte. Situată pe o stâncă chiar în port, celebra eroină are o istorie a sa, misterioasă, atrăgând priviri și trezind amintiri.

Parcul de basm pentru iubitorii aventurilor
Atracția preferată a copiilor, dar și a părinților. Parcul Tivoli este un parc de distracții, iar legendele spun că însuși Walt Disney l-a vizitat. Anume după această vizită, a apărut ideea de a crea parcul Disney. Cafenelele și grădinile creează atmosfera de basm, iar caruselele te readuc în copilărie. Poți vizita parcul Tivoli zilnic, de la 11:00 – 23:00. Prețul unui bilet este de 6 euro și permite accesul la cele mai simple atracții. Pentru cele mai periculoase va fi nevoie de 3 bilete, iar pentru cele populare – 2 bilete.

Află povestea străzilor pitorești
Dacă ești iubitor de arhitectură și te fascinează clădirile vechi, primăria orașului este locul pe care sigur trebuie să îl vizitezi. Primăria este deschisă de la 8:00 – 17:00, iar intrarea este gratuită. Chiar din inima orașului poți ajunge ușor la Strøget, strada preferată de shopping a turiștilor. În aceeași zonă se află și Havuzul Cocostârcilor, Piața Regală Nouă, Teatru Regal și Academia de Arte.
Copenhaga este un oraș care se descoperă cel mai bine la pas – plimbările aici sunt plăcute și pline de descoperiri interesante.

Emblema orașului – Nyhavn
Nyhavn este mai mult decât un simplu cartier din Copenhaga. Clădirile de culori vibrante, atmosfera neobișnuită și canalul pitoresc creează una dintre cele mai populare atracții turistice. Este aproape mereu aglomerat, dar coloritul local merită să fie văzut și resimțit de către toți. Poți face o plimbare prin cartier, lua masa la una dintre numeroasele cafenele, sau chiar poți lua barca pe canal pentru a resimți complet atmosfera.

Experiențe culinare daneze
Bucătăria daneză are la bază un mod de alimentație simplu, din produse naturale locale. Totuși este bine dezvoltat și street-food, care are un loc aparte în inimile localnicilor. În următoarea ta vizită, trebuie neapărat să guști și tu hot-dog-urile locale. Poți încerca DØP Organic Hot Dogs, localul cu cea mai mare varietate de tipuri.
Tot la capitolul fast-food trebuie menționat și Smørrebrød – un tip de sandviș specific danez, cu diferite umpluturi, unele dintre ele mai neobișnuite de felul său.
Amatorii de dulciuri au ocazia să guste Spandauer și Kanelsnegle – deserturi din aluat fraged, aromate și delicioase, perfecte pentru a-ți răsfăța papilele gustative.
Sfaturi pentru următoarea ta vizită
Orice călătorie devine mai plăcută, când ești informat și ai un plan de călătorie bine pus la punct. Acum că știi deja atracțiile turistice principale, tot ce îți rămâne e să faci cunoștință cu aceste sfaturi, care la sigur vor fi utile.
- Iunie-august este perioada în care sunt cei mai mulți turiști. Acesta fiind sezonul de vârf, dacă alegi să vizitezi Danemarca vara, fii gata de prețuri mai mari. Cele mai prielnice luni sunt aprilie, mai, septembrie și octombrie, fiind mai puțin aglomerate. Timpul este mai blând, iar tu vei avea ocazia să descoperi Copenhaga în ritmul tău.
- Nu uita să îți faci asigurarea medicală de călătorie. Este important atunci când călătorești, să fii precaut și să ai asigurarea, care în caz de necesitate îți va garanta asistență medicală gratuită, indiferent de țara în care te afli. Să știi că o poți perfecta ușor, direct din telefonul tău în aplicația omnis sau online pe site-ul omnis.md.
- Dacă alegi transportul public pentru a te deplasa, ar fi bine să cumperi Card Copenhaga, care îți oferă un număr nelimitat de călătorii. Mai mult decât atât, el oferă acces la peste 80 de atracții turistice și transport de la aeroport la centru orașului.
- Localnicii iubesc bicicletele, orașul e plin de piste pentru cicliști. Dacă totuși vrei o plimbare în aer liber, dar nu ai mult timp la dispoziție – închirierea unei biciclete ar fi cea mai bună opțiune.
Copenhaga este un oraș plin de viață și culoare, care îmbină perfect istoria, cultura și distracția. Astfel, fie că vrei să te plimbi prin străzile sale pline de viață, să descoperi monumente celebre sau să te bucuri de mâncarea delicioasă, orașul îți va oferi o experiență de neuitat. Este la sigur destinația perfectă pentru un city break pe măsură!