Noi modificări legislative la asigurările RCA și Carte Verde

În acest an a fost propus un nou proiect de lege care reglementează sistemul de formare a tarifelor RCA și aduce modificări la asigurarea Carte Verde. În acest articol explicăm clar modificările care se așteaptă și cum acestea vor afecta șoferii din Republica Moldova. 

Cum vor evolua tarifele la RCA 

Acum, în 2026, tarifele RCA nu sunt stabilite liber de companiile de asigurări. Fiecare preț este aprobat de BNM, ceea ce înseamnă că există anumite limite în care asigurătorii pot opera. Deși pot apărea diferențe între companii, acestea nu sunt foarte mari, pentru că toate trebuie să respecte regulile stabilite. 

Conform legii propuse, companiile vor avea libertatea să își stabilească singure tarifele RCA. Asta va crește concurența între asigurători, deoarece fiecare va încerca să atragă clienți cu oferte mai bune. 

Se așteaptă și creșterea limitelor de despăgubire. Noile reguli propun alinierea la standardele europene. Limitele actuale din Republica Moldova sunt de aproximativ 12 ori mai mici decât cele stabilite de directivele europene. Noua lege propune creșterea acestora la 25.851.930 MDL pentru daune materiale și 128.265.345 MDL pentru vătămări corporale și deces.

Noutate bună pentru șoferi

După aderarea la Uniunea Europeană, călătoriile cu mașina vor deveni mai simple. Conform proiectului, o singură poliță va acoperi atât RCA cât și Cartea Verde. Astfel, șoferii nu vor mai avea nevoie de documente separate pentru fiecare tip de acoperire și vor putea circula mai ușor între țări. În dependență de destinație, vei avea de plătit rovinieta, vinieta bulgară sau alte taxe de drum din țările pe care le vei vizita. 

În plus, asigurătorii vor trebui să fie prezenți și în alte state, prin reprezentanți care să gestioneze despăgubirile peste hotare. Asta înseamnă că, în caz de accident în afara țării, procesul va fi mai clar și mai accesibil pentru șoferi.

Extinderea definiției de vehicul

Definiția „vehiculului” va fi extinsă oficial, pentru a include și câteva mijloace de transport moderne, care devin tot mai frecvente în trafic, printre care și trotinetele sau bicicletele. Astfel polița RCA va deveni obligatorie și pentru acestea. Obligația se va aplica în cazul vehiculelor care au:

  • viteză maximă mai mare de 25 km/h
  • sau greutate peste 25 kg și viteză maximă mai mare de 14 km/h

Noi tipuri de despăgubiri și servicii

Decontarea directă va deveni mai clar reglementată și disponibilă pe scară mai largă. Practic, în loc să te adresezi asigurătorului vinovatului, vei putea solicita despăgubirea direct de la propria companie de asigurări. Costul acestui serviciu va fi evidențiat separat în poliță, oferind mai multă transparență pentru șoferi. Descoperă mai mult despre acest proces în articolul nostru.

Noua lege aduce și clarificări privind tipurile de despăgubiri acordate. Vor fi mai bine definite situațiile în care se acordă daune morale, precum și cazurile ce implică animale afectate în accidente, ceea ce poate influența valoarea totală a despăgubirilor.

Totodată, companiile vor contribui la un fond special de protecție, destinat acoperirii situațiilor excepționale, inclusiv cazuri în care un asigurător nu își poate onora obligațiile.

Un alt element important este digitalizarea sistemului. Companiile de asigurări vor investi în sisteme digitale mai avansate, capabile să gestioneze date în timp real, dosare de daună și calcule de risc mai complexe. Va fi creată o bază de date centralizată, unde vor fi înregistrate toate polițele RCA și cazurile de asigurare. În acest fel, poliția rutieră va putea verifica existența asigurării direct în sistem, fără a opri șoferul în trafic. 

Când intră în vigoare proiectul

Proiectul de lege se află în prezent la etapa de consultare publică, ceea ce înseamnă că este încă analizat și discutat înainte de a fi adoptat oficial. În această perioadă, cetățenii Republicii Moldova pot propune modificări și ajustări.

Dacă proiectul va fi aprobat, va urma o perioadă de tranziție de aproximativ doi ani. Această etapă este gândită pentru a oferi timp companiilor de asigurări și instituțiilor implicate să se adapteze noilor reguli și cerințe, fără schimbări bruște. După această perioadă de ajustare, noile modificări vor intra oficial în vigoare la 1 ianuarie 2029. 

Rămâi aproape aici și pe canalul nostru de telegram, pentru a afla primul noi informații utile. Vom reveni cu actualizări despre proiectele de lege care se așteaptă.