Ryanair și FLYONE schimbă regulile de zbor

Dacă ai planificată o vacanță sau un city break în perioada următoare, este bine să verifici din timp regulile companiei aeriene cu care vei zbura. În această vară, Ryanair și FLYONE au anunțat modificări care îi vizează pe pasageri și care îți pot influența experiența de călătorie.

Ryanair: părinții și copiii vor sta împreună fără taxe suplimentare

Ryanair a schimbat politica privind alocarea locurilor pentru familiile care călătoresc cu copii. De acum, părinții și copiii vor primi locuri alăturate fără a achita taxa pentru rezervarea locurilor. Anterior, un adult trebuia să plătească pentru alegerea locului, iar ceilalți membri ai familiei beneficiau de locuri gratuite în aceeași rezervare. Noua regulă elimină această obligație.

Este important să știi însă că locurile vor fi alocate automat după efectuarea check-in-ului. Dacă îți dorești un anumit loc în avion, de exemplu lângă geam sau în partea din față, vei putea în continuare să îl rezervi contra cost.

FLYONE reduce perioada pentru check-in online gratuit

O altă modificare importantă vine din partea FLYONE. Începând cu 1 iunie 2026, pasagerii care călătoresc cu tariful Light își pot face check-in-ul online gratuit cu doar 12 ore înainte de decolare. Până acum, această opțiune era disponibilă cu 24 de ore înainte de zbor, astfel că noua regulă reduce la jumătate intervalul în care te poți înregistra gratuit.

Dacă nu efectuezi check-in-ul în acest interval, va trebui să îl faci la aeroport, iar acest serviciu este contra cost.

Indiferent de compania aeriană cu care zbori, este recomandat să verifici regulile aplicabile de zbor înainte de plecare. O verificare rapidă te poate ajuta să eviți taxe pe care le-ai putea plăti doar din neatenție.