Când mergi în călătorie cu mașina, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să aștepți la frontieră ore în șir. Din grijă față de timpul și confortul tău, omnis a lansat o nouă funcționalitate care îți permite să optimizezi traseul. Acum poți să verifici traficul la punctele de frontieră în timp real, online și să alegi punctul de trecere cu cea mai scurtă perioadă de așteptare.
Cum monitorizăm traficul vamal
Pentru a oferi date cât mai precise, utilizăm trei instrumente de monitorizare a traficului. Sursa principală sunt informațiile oficiale oferite public de Poliția de Frontieră Română. Pentru dubla verificare includem în calcularea timpului și raportările utilizatorilor aplicației omnis. Ca să ne asigurăm de veridicitatea acestora, este verificată geolocalizarea dispozitivului de pe care s-a făcut raportarea. Nu în ultimul rând, utilizăm estimarea inteligentă, care în timp, cu ajutorul comunității omnis, va deveni din ce în ce mai exactă.
Actualizarea datelor de către algoritmi are loc la fiecare 60 de secunde și analizează raportările din ultimele 90 de minute. Această frecvență ne permite să prezentăm utilizatorilor informații cât mai corecte despre perioada de așteptare la punctele de trecere. Totuși, datele sunt estimative și, din cauza mai multor factori, există probabilitatea ca acestea să nu fie precise 100%.
Accesare și utilizare
Noua funcționalitate poate fi accesată pe acest link, atât din telefon, cât și de pe calculator. Este gratuită și disponibilă pentru toți șoferii.

Salvează linkul și trimite-l prietenilor. Fiind la etapa de lansare și testare, acesta este unicul mod de accesare. Pagina este disponibilă în acces liber și urmează să fie adăugată în meniul principal al aplicației. Descarcă aplicația și devino utilizator omnis pentru a accesa funcționalitatea completă a acestei pagini.
Pe lângă verificarea traficului, utilizatorii omnis pot să indice care este timpul real de trecere a frontierei. Dacă găsești acest instrument util, contribuie la buna lui funcționare. Indică după traversarea frontierei care a fost perioada de așteptare și ajută alți șoferi să-și planifice eficient călătoriile.
Alte sfaturi utile
Călătoriile cu mașina presupun o bună pregătire înainte de a porni la drum. Asigură-te că ai stabilit bine traseul și ai inclus opririle, locurile unde ai putea să mănânci sau să rămâi peste noapte. Verifică dacă ai luat toate actele și dacă acestea vor fi valabile pe toată perioada călătoriei. Cartea verde, rovinieta, vinieta bulgară și asigurarea de călătorie pot fi perfectate direct din aplicația omnis.
Pentru o mai bună pregătire îți sugerăm să consulți checklistul pentru călătoriile peste hotare cu mașina de pe blogul omnis. Dacă planifici să iei cu tine și animalul de companie, atunci neapărat trebuie să vezi modificările cu privire la obținerea certificatului medical de la veterinar. Am vorbit pe larg despre subiectul respectiv în acest articol.