Călătorești în Letonia? Află noile reguli de intrare impuse din această toamnă! Din 1 septembrie 2025, Letonia adoptă noi reguli de intrare în țară pentru persoanele din afara UE, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova.
Pentru a îmbunătăți monitorizarea la frontierele de stat, Letonia aplică cerințe stricte la intrarea în țară. Astfel, persoanele non-UE, vor fi obligați să furnizeze date personale complete cu cel puțin 48 de ore înainte de intrarea în țară. Datele vor fi depuse online, prin intermediul portalului oficial.
Care sunt informațiile care vor trebui declarate
Pe lângă informațiile de bază, care includ numele complet, data nașterii și datele de contact, va fi necesar să comunici scopul călătoriei, durata șederii în Letonia și locul de trai (hotelul sau adresa cazării) pe toată perioada vizitei. De asemenea, trebuie să declari și statutul profesional special, în cazul în care:
- tu sau rudele tale apropiate dețineți o funcție publică;
- candidezi în alegeri;
- activezi în forțele armate;
- ești membru al serviciilor speciale, vamă, serviciul de interne sau afaceri externe.
Refuzul declarației – riscuri și consecințe
După completarea formularului, vei primi pe poșta electronică o confirmare a furnizării informațiilor. Totși, în cazul refuzului de a declara datele personale, autoritățile din Letonia au dreptul să refuze intrarea în țară. Aceleași sancțiuni se pot aplica și ca consecință a furnizării de date incorecte.
Excepție de la reguli pentru anumite categorii de persoane
Noile modificări se aplică doar persoanelor din țările terțe, astfel cetățenii UE, NATO, OECD, Elveției și Braziliei sunt scutiți de necesitatea de a completa declarația. Excepție de la reguli fac și persoanele care beneficiază de imunitate și privilegii diplomatice, precum și cele aflate în misiuni oficiale sau tehnice de scurtă durată.
Pentru o călătorie fără probleme, asigură-te că respecți noile reglementări. Autoritățile letone pun accent pe securitate și transparență, așa că o bună informare te poate scuti de refuzul intrării în țară. Urmărește noile articole de pe blogul omnis.md ca să fii la mereu la curent!
Dacă planifici o vacanță în timpul apropiat, nu uita să faci și o asigurare medicală de călătorie. Costă cât o cafea, se perfectează în mai puțin de 5 minute și îți asigură siguranța pe toată durata vacanței. Accesează serviciul de pe site-ul omnis.md sau direct din aplicație. Rapid, ușor și mereu la îndemână!